(bunicule
dacă pămîntul s-ar prăbuşi în cer unde s-ar mai ascunde îngerii?
în oameni miluţă
în oameni)
bunică-miu purta întotdeauna un şorţ din piele de viţel
cînd suda
punea electrozii în aparat eu ţineam bucata de fier
eram bărbat uită-te într-o parte miluţă
sau ţine ochii închişi să nu orbeşti
bunica astupa crăpăturile grajdului cu balegă
pe atunci creşteam cu ochii deschişi
mîncam pe ascuns mămăligă rece cu zahăr
uneori scînteile de la aparatul de sudură ajungeau la piele
erau singura mea ardere
ştiam toate drumurile şi toţi oamenii
îmi doream să mă însor cu o chinezoaică
iar eu să fiu luptătorul cu flautul
*
îmi imaginez că lumea e pianul dezacordat din holul hotelului
unde se ţin de regulă conferinţe de presă
rar mai trece cineva cu mîna prin părul nostru
ca şi cum ar apăsa clape vechi
nu mai vibrăm
trupul e liftul din holul aceluiaşi hotel
unde stă afişat un anunţ
vă rugăm nu plecaţi cu umbrelele
ceaţa mă înghite ca o anacondă
dar nu mă digeră
mă întreb ce planuri are cu mine
într-o casă cu sobă şi pereţi plini de icoane
bunicul îmi cîntă moş martin
îmi arată o cicatrice acolo a fost lovit de o schijă
într-un magazin unde tocmai se descarcă cod argintiu
un adventist se întreabă care e adevărul
eu îi ţin lecţii despre akenaton şi zarathustra
*
pe atunci durerile erau simple
nu-ţi trebuia decît un şorţ din piele de viţel
uită-te într-o parte miluţă sau închide ochii
şi creşterea nu mai ardea
orice creştere moşteneşte un urlet
complex B supliment de vitamine scoarţă de stejar mestecată
ai grijă să n-o înghiţi
fiecare om care pleacă mă doare de parcă
mi-ar ieşi dinţii de lapte
tot mai rar îmi găsesc cuvintele îmi vine să cred că
vocea mea e un traseu montan nemarcat
dacă aş putea să mă privesc de undeva de sus
să văd cum oraşul mă îmbrăţişează ca o doică
îmi împodobeşte gleznele cu lumini
la mîna dreaptă îmi pune o lună plină
să fiu ferit de deochi
(miluţă dacă cerul s-ar prăbuşi în pămînt
unde s-ar mai ascunde oamenii?
în aparatul tău de sudură
bunicule)
