hai să vorbim alma. pot să-ţi spun aşa?
n-am înţeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aş fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă.
sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toţi o apă şi-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate.
dar nu poţi să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbuşeşte la dracu. ăla ori îşi zboară creierii ori ajunge legat de pat.
eu încă stau drepţi şi dau onor în fiecare dimineaţă lui dumnezeu. bună dimineaţa domnule am spălat budele am frecat toţi pantofii din unitate am curăţat cartofii ce mai am de făcut? e drept sînt puţin roşu la faţă mi-am făcut un obicei să mănînc din patru în patru zile şi atunci cînd mă forţează maică-mea telefonul de serviciu mi-a fost suspendat am luat penalizare 10%. cu ce mă încălzeşte că sînt un om bun că pot iubi într-atît cît să mănînc pămîntul pe care calci? că plîng de fiecare dată cînd văd bătrîni care încearcă să traverseze strada?
sînt obosit alma. atît de obosit încît aş dormi şi nu m-aş mai trezi niciodată. m-am săturat să tot plîng morţii altora. adică n-am înţeles nimic din viaţa asta de reporter. adică mă duc la morţi şi-i întreb pe cei vii cum se simt.
n-am mai înţeles un lucru. de ce oamenii pleacă. şi cînd pleacă am impresia că sînt o atlandidă care se scufundă. şi zi după zi după zi îmi petrec viaţa sub ape crezînd că n-o să am forţa să mă ridic. pînă cînd mă trezesc buimac şi-mi spun că totul a fost un vis că pînă la urmă dumnezeul ăsta e un cretin. de ce nu sfîrşeşte naibii cu mine? dacă omul nu vrea să trăiască viaţa pe care i-a dat-o de ce nu-i face pe plac? de fapt cred că sîntem nemuritori că trăim o viaţă ca s-o uităm pe cea de dinainte.
mîinile mele au crescut. le-am înscris la balet. de fapt e mai mult tremur dar mă mai mint şi eu din cînc în cînd.
ca de exemplu acum. stau într-un bar plin de sudori şi strungari. ei vorbesc de unelte şi maşinării de care n-am auzit niciodată. închid ochii mă întorc în trecut învăţ adunarea scăderea înmulţirea împărţirea despărţirea şi alte dureri de care ei nu au auzit. mă surprind că vorbesc singur şi-mi e ruşine.
uneori cînd sînt singur e atîta tăcere încît aud pămîntul cum se învîrte. nu am nevoie alma de aşa ceva. aud cum gîlgîie sîngele în mine aud cum se au loc sinapsele şi nu ştiu dacă e normală o astfel de tăcere.
dacă aş putea trimite o scrisoare în timp mi-aş trimite-o mie cam pe la vremea cînd aveam şapte ani şi taică-miu m-a închis în beci pentru că am greşit tema la mate. cînd a închis uşa mi-a spus că or să vină dracii să mă ia cu furca. mi-aş trimite o scrisoare pe care aş primi-o cînd stau întins pe patul de sîrmă ghemuit şi cu frica ca vor veni dracii.
mi-aş scrie că nu există draci dumnezei îngeri sau altceva. noi sîntem în toate.
hai să vorbim.
