da alma
pînă la urmă din noi nu mai rămîne decît un dansator obosit
cu pantofii uzaţi pe care doar scena îl mai ţine în viaţă
uneori îmi doresc să ucid toţi oamenii
să nu se mai întîmple nici un dezastru
să nu mai pierd nimic
mă lovesc intenţionat de lucruri
ca să ştiu că exist
ca să ştiu că exist
uneori urlu pînă devin altul
noaptea în care a plecat n-a fost lungă
o noapte ca toate altele ca toate trupurile care au trecut prin patul meu
ea credea că iubeşte eu credeam că dacă dărîm toate podurile nu mai ajunge nimeni la noi
da alma uneori te simţi atît de singur încît nici nu ştii cum s-o spui
te îneci în propriul urlet ca hendrix în propria vomă
îţi mişti mîinile aiurea poate cerşeşti poate îţi iei rămas bun
nu-ţi mai rămîne decît furia şi un gol ca un patinoar închis
cîteodată m-aş da de trei ori peste cap şi m-aş preface în şoarece
să-i ţin de urît domnului pa
să ronţăi hîrtii cu poeme pe care n-am putut să le scriem
să locuiesc într-o gaură din marele zid omenesc
n-a mai rămas decît o urmă sub ochiul stîng şi-un pumn julit
n-am să înţeleg niciodată de ce cînd eşti în genunchi ţi se mutilează doar chipul
am să plec din viaţa asta şi-am să-mi pun în rucsac
o fractură de zigomat şosete berechet
necunoscutului îi stă bine cu drumul
am ajuns o fîntînă din care scoţi doar nămol
şi-aştepţi să fie dezinfecată
altfel te-aş întreba de sănătatea domnului pa
de pisica cu trei picioare
sau de ce floarea soarelui se roteşte ca dumnezeu în jurul singurătăţii sale
uneori îmi vine să intru la radio în direct
să strig goodmoring vietnam
astăzi nu se anunţă nici un bombardament
doar priviri rătăcite
masajul pe cord e obligatoriu
aş pune doar muzică bună
de condus femei spre alte trupuri
sufletul e un tomberon pe care dimineaţa-l aruncă
la groapa de gunoi a oraşului
